marți, 2 iulie 2013

Despre mindfulness (meditație)


Te-ai gândit vreodată că gândurile tale sunt doar gânduri și că nu reprezintă neapărat realitatea? Ai încercat să le observi și să le controlezi? Ai fost vreodată pe deplin conștient de o simplă rază de soare sau complet conștient de momentul prezent?

Această modalitate de a fi conștient sau a de acorda atenție lucrurilor mărunte, gândurilor sau senzațiilor în momentul prezent fără a le judeca poartă numele de mindfulness ( meditație).
Practica aceasta presupune golirea minții de gândurile obsedante sau negative care influențează starea de spirit a fiecăruia la un moment dat. Prin intermediul meditației, se poate schimba felul în care oamenii gândesc și se simt în legătură cu experiențele lor și se poate diminua stresul.

Exercițiile de meditație constau în mai multe tehnici. Cele mai cunoscute și folositoare sunt observarea conștientă care include observarea vizuală și observarea sunetelor cu atenție, exercițiile de concentrare și de atenție și exercițiile de respirație. A învăța mindfulness sau a învăța să medităm și să ne eliberăm mintea poate aduce o multitudine de beneficii.

Studiile neuroștiințifice au identificat schimbări în ariile creierului asociate cu luarea deciziilor, atenția și empatia la cei care practică în mod regulat Mindfulness. S-a descoperit că meditația dezvoltă ariile creierului menite să regleze emoțiile și îmbunătățește atenția, performanța în carieră, productivitatea și satisfacția. De asemenea, meditația stimulează buna circulație a sângelui și protejează oamenii de riscul de a dezvolta hipertensiune.

Alte probleme rezolvate prin intermediul meditației sunt problemele somnului și ale alimentației, depresia și problemele relaționale. Cei care au avut simptome depresive în timpul unui episod de depresie au cunoscut o reducere a simptomelor în urma meditației. Oamenii care au reușit să înlăture stresul și să-și controleze gândurile sau emoțiile negative, s-au bucurat de o satisfacție uriașă în relațiile lor și au reușit să disipe stresul relațional în mod constructiv. De asemenea, cei care au practicat meditația în mod regulat au cunoscut o diminuare uimitoare a stresului  și au reușit să comunice mai bine în timpul conflictelor.

 Este destul de simplu să înveți să meditezi, dar este destul de greu să practici meditația în mod regulat. În lumea aceasta modernă centrată pe îndeplinirea sarcinilor și obiectivelor imediate, reușim cu greu să ne îndreptăm atenția pe ceea ce facem cu adevărat, pierdem esența vieților noastre, ne pierdem foarte ușor în gândurile noastre și ne lăsăm influențați de ele. A medita, a contempla, a observa sau a surprinde ar putea fi soluția pentru o existență mai ușoară, mai frumoasă, mai autentică.

Ia o pauză și începe de astăzi să meditezi






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu